Familia Flondor

<<Este una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina, membrii ei deținînd dregătorii încă din secolul al XVI-lea. Familia Flondor era una dintre cele mai însemnate familii boerești din Moldova și înrudită din vechime cu familiile Balș (art. anterior), Buhuș (cel mai probabil sud-dunareni), Ureche și alte familii mari. Prima genealogie a acestei familii a fost alcătuită de Sever de Zotta, publicată în anul 1933; în acest scop, Sever Zotta a consultat documentele familiei Flondor între anii 1900-1901 la Storojineț, la domeniul lui Iancu Flondor.

Această familie de boieri moldoveni nu a avut inițial numele Flondor. Toader Albotă, vel armaș (mare armaș), poreclit Fliondor, era frate cu Gheorghiță Ciudin, cei doi frați au fost fiii lui Pavel Albotă (1615-1680), vornic de Poartă sub Vasile Lupu. Printr-o hotarnică din 1 august 1720, Pavel Albotă împarte celor 6 urmași ai săi (Gheorghe Ciudin, Toader Flondor, Sultana, Paraschiva, Anița și Alexandra) moșia Cătămăreștilor. Această hotarnică se găsește în fondul personal Iancu Flondor. Toader Albotă-Flondor a fost căsătorit cu Maria (Măriuța) Gherman, fiica pârcălabului Grigore Gherman și a soției sale Kelsina (născută Tăutul), nepoată a marelui logofăt Solomon Bărlădeanul. Constantin Duca voievod , la 28 februarie 1694 întărește lui Toader Albotă moșiile moștenite de la socrul său, Grigorie Gherman pârcălab și de la soacra sa Kelsina, fata lui Gligorie Tăutu. Toader Albotă luă cel dintîi porecla de Flondor, rămasă ca nume în loc de Albotă. Pavel Albotă purta numele de Albotă de la bunicul după mamă, care fusese mare postelnic al Moldovei în perioada 1531-1537, deci în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538). Numele cert al strămoșilor Flondorenilor a fost Albotă. În 2 februarie 1796, “Kreisamtul Bucovinei” confirmă că familia Flondor purta mai înainte numele Albotă.

Stema baronilor de Flondor 1913

Mihai Dim. Sturdza, într-o lucrare enciclopedică istorică recentă face următoarele distincții. “La sfârșitul veacului al XVII-lea familia Albotă se împărțise în trei ramuri, purtând fiecare nume diferite și cu destine deosebite: Ciudin, Flondor și Albotă. Ciudineștii vor dăinui în rândurile celei mai modeste boierimi de țară…; familia Flondor, rămasă și ea departe de centrul puterii de la Iași, va duce o existență mai de vază în Bucovina, va obține titluri de noblețe austriece și se va distinge în fruntea mișcării naționale române. Cât despre ramura care păstrase numele de Albotă, ea va dăinui, obscură și sărăcită , în Moldova de Jos, unde urma i se pierde la sfârșitul secolului al XIX-lea.”

Cronicile Moldovei îl amintesc în cîteva rînduri pe Toader Albotă-Fliondor. Astfel, cronicarul Ion Neculce descrie în letopisețul său un episod din anul 1679 din timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca: trei boieri, George Bogdan vel jitnicer, Vasile Geuca vistiernic și Lupu stolnicul au încercat să adune trupe pentru a-l detrona pe Duca Vodă. Ion Neculce arată că, prinzîndu-i pe acești boieri, Gheorghe Duca „(…) mult i-au mustrat, și au orînduit pe Toader Fliondor, vel armaș, poruncindu-i de le-au tăiat capetele la tustrii, dzua amiadzăzii la fîntîna, denaintea porțăi curților domnești”., citat în.  Fiul lui Toader, vel medelnicerul Șerban Flondor (1683–1768) (în documente Fliondor) a primit în 8 ianuarie 1730 de la domnitorul Moldovei Grigorie Ghica Vodă o confirmare în dregătoriile de mare medelnicer și vornic: „credincios boierul Domniei mele Dumnealui Șarban Flondor, ce l-am făcut medelnicer mare și vornic la Câmpulungu rusesc, cari ni s-au jăluit zicând că porecla lui este Albotă, acu s-au schimbat în Flondor pentru care au arătat dovezi un uric cu velet 7141 Sept 20 dela Moisii Mogilă Vvod”. Hrisovul domnesc dat vornicului Șerban Flondor în 1730 de către Grigore Ghica menționează: „(…) Din început, porecla lor a fost Lăpușneanu, după aceea au rămas Albotă de la Pavel vornicul”. Dr. Nicu Cotlarciuc (op.cit.) a susținut următoarele: “Alexandru Vodă Lăpușneanul (+1568) după istorie, a avut un fiu Bogdan, care i-a urmat și în domnie. Acesta însă după o domnie de 4 ani (1568-1572) fu necesitat să părăsească țara și să-și caute refugiul la Moscova. Din documentele…reiese că Alexandru Lăpușneanu să mai fi avut un fiu pe carele îl chiema Constantin. … Constantin Kneazul să fi avut doi fii Pavăl și .Ioan. Aceștia s-au întors în țara lor, dar se vede din frică sau din alte motive, presupun din motive de oportunitate, nu au mai purtat numele “Lăpușneanu”, ci sau numit “Albotă”. Pavăl Albotă a ajuns chiar vornic mare.” Descendența Flondorilor din Alexandru Lăpușneanu este totuși incertă. Această opinie este susținută și de Filip-Lucian Iorga ( 2013) care afirmă că…”un document fals a născut istoria conform căreia neamul Flondor-Albotă-Ciudin ar descinde dintr-un cneaz Constantin din Kiev, fiu natural al lui Alexandru Vodă Lăpușneanu. Familia Flondor a deținut timp de patru generații funcția de vornic de Câmpulung pe Ceremuș (sau Câmpulung Rusesc), dregătorie cu caracter judecătoresc și administrativ, dependentă de Starostia (primăria) de Cernăuți. Șerban Flondor deținea în 1749 domeniile Putila, Șipotele, jumătate din Câmpulungul Rusesc, Milie, Hlinița Bainu, Melencăuți, Robeliceni, Domușeni și Bivolari.

Stema cavalerilor de Flondor

Prin soția sa Catrina, fiica serdarului Vasile Bainschi (Volcinski), Șerban Flondor (1683–1768) se înrudea cu alte familii boierești ca: Arap, Buhuș, Ureche. El a avut trei copii: Toader Flondor, căsătorit cu o Stîrcea în prima căsătorie, apoi cu o Samson în a doua căsătorie; Maria, poreclită Lupa, căsătorită cu Ioniță Stârcea, poreclit Cracalia (mare șătrar) și Ioan Flondor căsătorit cu Nastasia Arap. În cartea de hotărnicie a moșiei Lucovița din 20 iulie 1760 figurează un Șerban Flondor, medelnicer, care primește 6 jirebii, pe care le împarte fiilor săi Ioniță și Toader.

Ioan Flondor (n. 1710 – d. 26 martie 1784), vornic de Câmpulung Rusesc, este considerat strămoșul tuturor Flondorenilor din Bucovina deoarece, prin trei fii ai săi (Gheorghe, Constantin și Dimitrie), se continuă descendența familiei Flondor. Ceilalți doi fii, Vasile și Ion, nu au avut urmași. Surorile lor au fost: Elisabeta, Alexandra Stârcea, Maria Wasilko și Anița Potlog.

Fiii lui Ioan, adică Gheorghe, Constantin, Dimitrie și Vasile, au primit de la împăratul Francisc al II-lea titlul nobiliar austriac de „cavaler de Flondor” (Ritter von) prin diploma din aprilie 1796. Diploma atestă că familia Flondor descinde din antiqua et nobilissima familia Albote. Ion Drăgușanul afirmă că: “Partea de sus a satului Milie, cea care aparținuse lui Ion Flondor, este moștenită , în 16 noiembrie 1794, de feciorii lui Constantin, Iuoniță și Dumitraș Flondor, Iuoniță Flondor cedând partea sa de sat și moșie, în 18 august 1797 fraților săi, Constantin și Dumitraș”.

Din fiii lui Ioan Flondor (Dimitrie, Constantin și Gheorghe) s-au divizat trei ramuri (linii) ale familiei Flondor: din Dimitrie – linia Cobălciu, din Constantin – linia Storojineț (Bucovina) și Glinca (în Basarabia) și din Gheorghe – linia Hlinița (din Bucovina).>….

Sursa

Biografie: Familiile Boere§ti Roma, ISTORIC SI GENEALOGIE (DUPE ISVOARE AUTENTICE) DE °MI:IV-GEORGE LECCA

Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei

<<Este un lăcaș de cult creștin-ortodox amplasat în orașul Orhei (raionul Orhei), Republica Moldova.

Ctitorie a lui Vasile Lupu (de origine armano-vlaha, aroman din Epir), biserica a fost zidită între anii 1632–1636 și sfințită cu ocazia sosirii domnitorului la Orhei în 1637.

Lăcașul a fost ctitorit în 1637 de către Vasile Lupu, domnitorul Țării Moldovei între 1634–1653. Drept mărturie servește o pisanie cu stema Moldovei în centru, instalată deasupra intrării în biserică, cu următorul text:

„Cu binevoința Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a ctitorit acest lăcaș, în numele preaslăvitului Dumnezeu – făcător de minuni – Ion Vasile Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei și Doamna sa Teodosia (fica lui Costea Bucioc) și copiii voievodului”

Aspectul exterior a fost modificat de-a lungul anilor, fiind adăugată clopotnița în două niveluri.

Biserica este de tip moldovenesc vechi mixt. Pronaosul este dreptunghiular și alungit, intrarea în el este precedată de un pridvor închis, amplasat nu în continuarea pronaosului, ci dintr-o parte, în ciuda tradiției. Turnul clopotniței este amplasat deasupra pronaosului. Portalul este împodobit de un chenar de piatră în stil gotic. Și ferestrele sunt decorate cu unele elemente gotice. Cupolele naosului și pronaosului sunt probabil singurele autentice din piatră în bisericile moldovenești care nu au fost afectate de trecerea timpului.

În curtea bisericii se găsește monumentul ctitorului Vasile Lupu. Monumentul este turnat în bronz și este opera sculptorului Oscar Han.

Biserica face parte din Patrimoniul arhitectural național, fiind una din cele mai importante construcții ecleziastice din țară păstrată până în ziua de azi. Imaginea bisericii este tipărită pe verso-ul bancnotei de 5 lei moldovenești.

În 1939, biserica a beneficiat de lucrări de restaurare, eveniment consemnat pe o placă de marmoră așezată la intrare. Tot atunci, pictorul Petru Remus Troteanu a restaurat picturile murale din interior, dintre care una îl reprezintă pe Vasile Lupu ținând în mâini macheta bisericii. De atunci zugrăveala a fost vizibil afectată de fumul lumânărilor, în schimb pictura murală s-a păstrat bine. Clopotele sunt găurite de gloanțe, vestigii ale celui de-al Doilea Război Mondial.>>

Sursa

Nicolae Istrati

<<Nicolae (n. 1818 – d. 1861) a fost un scriitor și om politic moldovean, care a îndeplinit funcția de ministru în Moldova în timpul caimăcămiei lui Nicolae Vogoride. A fost principalul ideolog al separatiștilor din Principatul Moldova.

S-a născut în 1818 într-o veche familie boierească, unul dintre strămoșii săi îndepărtați fiind înnobilat de Ștefan cel Mare, iar un alt strămoș a fost domnitorul Istratie Dabija (1661-1665). Tatăl său a fost paharnicul Gavril Istrati, iar mama sa era Ecaterina Ilski. Ecaterina Ilski a fost fiica lui Alexandru Ilski, boier bucovinean și cavaler austriac, înrudit cu Hurmuzăcheștii. Mama publicistului a rămas de timpuriu văduvă cu trei copii: Nicolae – scriitorul, Meletie – viitor episcop de Huși și o fată care se va călugări.

Nicolae Istrati a fost căsătorit cu Sevastia, născută Ciudin și au avut un fiu – Titus (doctor în drept la Paris, decan al baroului de Roman, deputat de Vaslui și senator).

Instrucția lui Nicolae Istrati a fost incompletă; de altfel, în prefața dramei “Mihul. O trăsătură din resbelu lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei”, Nicolae Istrati însuși afirmă: „…Eu nu m-aș recomanda decât doară cu ignorantismul meu; fiindcă n-am învățat nimică în toată puterea cuvântului; nici chiar vreuna din multele gramatici ale limbii mele… ”. Faptul că a fost un autodidact este confirmat și de alții; Dim. R. Rosetti spune în Dicționarul contimporanilor că Nicolae Istrati nu a urmat “nici un curs regulat la vreo școală și s-a instruit mai mult singur”. Dim. R. Rosetti și Aron Pumnul menționează că Nicolae Istrati și-a construit o renumită bibliotecă la Rotopănești. În plus, pe moșia sa din județul Suceava, Nicolae Istrati a fondat o școală pentru băieți și una pentru fete, iar în primăvara anului 1860 a înființat și o școală de declamație.

Autodidact cu o bună cultură, Nicolae Istrati impresionează prin varietatea genurilor abordate: dramă, eseu, poezie, articol de ziar, editare de documente istorice. În plus, o serie de fragmente din creația sa beletristică sunt risipite prin periodicele timpului. Începând din 1840, N. Istrati desfășoară o susținută activitate publicistică, scriind articole de istorie, literatură, teatru, poezii, fabule și romanțe. În acel an începe o lungă colaborare la revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, condusă de George Barițiu.>>

Sursa

Catedrala Sfantul Martir Gheorghe din Mogilău

Este considerata un monument arhitectural de o importanta nationala.

A fost construita pe temelia unei biserici din lemn mai vechi, de catre comunitatea “greceasca” (armano-vlaha) din municipiu, intre anii 1808-1819. Cele mai multe donatii au facut comerciantii “greci” care s-au stabilit in regiunea Podlia, Ucraina.

Iconostasul a fost adus de la comunitatea greaca din Nizhyn, Ucraina, unde mai este o biserica “greceasca”, numita “Templul Tuturor Sfintilor”.

In biserica sant pastrate multe relicvii si carti de la Muntele Sfant Athos.

Moghilău, cunoscut și ca Movilău (în rusa Могилів-Подільськийat) este un oraș regional în regiunea Vinița, Ucraina, reședință a raionului cu același nume. În afara localității principale, cuprinde și satele Odaia și Soneacine. Este situat la frontiera cu Republica Moldova, vis-a-vis de orașul Otaci, pe malul stâng al Nistrului.

Sursa