Catedrala mitropolitană din Cernăuți

Cu hramul Pogorârea Sfântului Duh este o biserică impozantă care domină orașul prin cupolele sale în stilul Renașterii.

În 1864 Catedrală a fost construită, fiind gata de sfințire. Pa 4 iulie 1864 ea a fost târnosită de către episcopul Eugenie Hacman, în prezența unui sobor de preoți.

Înfrumuseţată cu trei mari cupole şi două turnuri clopotniţe, Catedrala devine un exemplu ideal al clasicismului european târziu în arhitectură. Faţada Bisericii e realizată cu gust deosebit: o uşa uriaşă, iar deasupra ei – icoana Pogorârea Sfântului Duh.

Cea mai importantă piesă a Catedralei este Catapeteasma. Deasupra „Porţilor Împărăteşti” se află o copie autorizată a Icoanei Maicii Domnului de la lavra Poceaev. Altarul este împodobit cu o icoană mare care înfăţişează Cea de-a doua Venire a lui Iisus Hristos şi Icoana Învierii.

Cele mai de preţ atribute sacre ale Catedralei sunt: racla cu o parte din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara; o Cruce de stejar, sfinţită în Biserica Învierii de la Ierusalim şi o icoană a Maicii Domnului.

Se spune că aici s-au rugat pe timpuri: Sfântul Ioan-Iacov Românul-Hozevitul şi Sfântul Cucşa Noul Propovăduitor.

Acest lăcaş a fost închis după 1944, sovieticii transformându-l în depozit de fel de fel de obiecte, iar mai târziu în galerie de artă.

Sursa

Catedrala Sfantul Nicolae din Cernauti

Leave a comment